Având in vedere regulamentele de desfășurare a competițiilor de juniori în sezonul competițional 2024 – 2025 și a prevederii art. 3.9 din acestea care precizează faptul că ”Prezența antrenorilor la cursurile anuale de perfecționare a antrenorilor de juniori organizate de F.R.H. – sau parcurgerea acestuia - este obligatorie. Este interzisă conducerea jocurilor din picioare de către oficialii care posedă Carnet de delegat”, Federația Română de Handbal prin Departamentul de Competiții, va acorda viză anuală pe carnetele de antrenori doar celor care au fost prezenți/au parcurs cursul anual de perfecționare al antrenorilor și au susținut testarea de final în urma căreia au fost declarați ”promovat”.
Comisia Centrală de Arbitri (prin arbitrii delegați la jocuri) va verifica vizele anuale pe carnetele antrenorilor de juniori care participă în campionatele naționale. Lipsa acesteia presupune încălcarea prevederilor articolului de mai sus, având drept consecință imposibilitatea de a conduce propriile echipe.
De asemenea, vă atragem atenția că este interzisă conducerea echipelor – din picioare - de către posesorii carnetelor de delegați. Acest lucru reprezintă abatere disciplinară și va fi sancționată ca atare. La finalul jocului, arbitri vor întocmi raport suplimentar în cazul în care au întâlnit situații în care antrenorii nu posedă viză anuală care să demonstreze prezența/parcurgerea cursului de perfecționare.