PROCES VERBAL NR. 275
Încheiat astăzi, 01.09.2026, în ședința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică - membru, desfășurată la sediul FRH, la ora 16:00.
2. În legătură cu sesizarea doamnei Niculae Georgiana, reprezentant legal al sportivei Niculae Daria Maria, privind transferul acesteia, Comisia analizând documentele puse la dispoziție stabilește:
• sancționarea antrenorului Florin Stănescu, cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 10 (zece) etape, începând cu data de 02.09.2026, respectiv o penalitate pecuniară în cuantum de 2.500 (două mii cinci sute) lei, termen limită de achitare 02.10.2026, conform art. 50, punctul 1, lit. a) și lit.b), din R.D. al F.R.H., coroborat cu art. 50, punctul 2, din R.O.F.C.C.D, pentru falsificarea și utilizarea documentelor falsificate în procedurile de legitimare și/sau transfer al jucătorilor. Etapele de suspendare se contabilizează la categoria unde domnul antrenor Florin Stănescu activează.
3. În legătură cu sesizarea sportivei KOVAROVA Sara privind nerespectarea, de către clubul C.S.M. IAȘI 2020, a Hotărârii nr. 823/22.12.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H., rămasă definitivă prin Decizia nr. 243/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel, Comisia analizând documentele prezentate stabilește:
• sancționarea clubului C.S.M. IAȘI 2020 cu amendă pecuniară în valoare de 5.000 (cinci mii) de lei, conform art. 51.1, lit. a), din R.D al F.R.H., coroborat cu 8.12, din R.S.T.J.H., termen limită de achitare 02.10.2026, pentru nerespectarea Hotărârii nr. 823/22.12.2025 pronunțate de către Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H. rămasă definitivă prin Decizia nr. 243/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel.
4. În legătură cu sesizarea sportivei BARDAC Maria-Valentina privind nerespectarea, de către clubul C.S.M. IAȘI 2020, a Hotărârii nr. 828/23.12.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H., rămasă definitivă prin Decizia nr. 248/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel, Comisia analizând documentele prezentate stabilește:
• sancționarea clubului C.S.M. IAȘI 2020 cu amendă pecuniară în valoare de 5.000 (cinci mii) de lei, conform art. 51.1, lit. a), din R.D al F.R.H., coroborat cu 8.12, din R.S.T.J.H., termen limită de achitare 02.10.2026, pentru nerespectarea Hotărârii nr. 828/23.12.2025 pronunțate de către Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H. rămasă definitivă prin Decizia nr. 248/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel.
5. În legătură cu sesizarea sportivei GOMES Barbosa Elaine privind nerespectarea, de către clubul C.S.M. IAȘI 2020, a Hotărârii nr. 829/23.12.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H., rămasă definitivă prin Decizia nr. 245/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel, Comisia analizând documentele prezentate stabilește:
• sancționarea clubului C.S.M. IAȘI 2020 cu amendă pecuniară în valoare de 5.000 (cinci mii) de lei, conform art. 51.1, lit. a), din R.D al F.R.H., coroborat cu 8.12, din R.S.T.J.H., termen limită de achitare 02.10.2026, pentru nerespectarea Hotărârii nr. 829/23.12.2025 pronunțate de către Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H. rămasă definitivă prin Decizia nr. 245/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel.
6. În legătură cu sesizarea domnului STAMATE Iulian privind nerespectarea, de către clubul C.S.M. IAȘI 2020, a Hotărârii nr. 827/22.12.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H., rămasă definitivă prin Decizia nr. 244/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel, Comisia analizând documentele prezentate stabilește:
• sancționarea clubului C.S.M. IAȘI 2020 cu amendă pecuniară în valoare de 5.000 (cinci mii) de lei, conform art. 51.1, lit. a), din R.D al F.R.H., coroborat cu art. 26.10, din Regulamentul privind Statutul Antrenorului, termen limită de achitare 02.10.2026, pentru nerespectarea Hotărârii nr. 827/22.12.2025 pronunțate de către Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H. rămasă definitivă prin Decizia nr. 244/28.01.2026 a Comisiei Centrale de Apel.
7. În legătură cu sesizarea sportivei BUCESCHI Eliza-Iulia privind nerespectarea, de către clubul C.S. RAPID BUCUREȘTI, a Hotărârii nr. 887/21.07.2026, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul F.R.H., rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului, Comisia a înaintat o solicitare către petent pentru completarea sesizării.
8. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul turneului “Fun Sports Cup”, ediția 2026, dintre echipele A.C.S TRANSILVANIA BRAȘOV și C.S.M. UNIREA SLOBOZIA, din data de 29.08.2026, de la Brașov, Comisia a înaintat o solicitare către clubul C.S.M. Unirea Slobozia, pentru exprimarea unui punct de vedere până la următoarea ședință a comisiei.
9. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției “Supercupa României”, feminin 2025-2026, dintre echipele S.C.M. RÂMNICU VÂLCEA și C.S.M. BUCUREȘTI, din data de 23.08.2026, de la Bistrița, Comisia analizând documentele puse la dispoziție, de către clubul S.C.M. Râmnicu Vâlcea, constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea vreunei sancțiuni.
10. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției “Supercupa României”, feminin 2025-2026, dintre echipele S.C.M. RÂMNICU VÂLCEA și C.S.M. BUCUREȘTI, din data de 23.08.2026, de la Bistrița, Comisia analizând documentele puse la dispoziție, de către clubul C.S.M. București, constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea vreunei sancțiuni.
11. În legătură cu sesizarea Secretarului General al F.R.H. privind o serie de declarații lansate în mass-media de către clubul S.C.M. Râmnicu Vâlcea, Comisia analizând documentele prezentate stabilește:
• sancționarea clubului S.C.M. Râmnicu Vâlcea cu amendă pecuniară în valoare de 1.000 (o mie) de lei, conform art. 42.2, lit. a), din R.O.F.C.C.D, pentru comportament care atentează la imaginea handbalului prin declarații cu caracter jignitor in mass-media, cu privire la arbitri, termen limită de achitare 02.10.2026.
12. Referitor la solicitarea de ratificare a Hotărârii Comisiei Centrale de Observatori și Delegați, transmisă prin Adresa nr. 31 din 31.08.2026, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, sezon competițional 2026-2027, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență sancțiuni, după cum urmează:
• sancționarea observatorului Valeriu CĂLINA (AG) delegat la jocul din cadrul competiției “Supercupa României”, feminin, dintre echipele C.S. Gloria Bistrița și C.S.M. București, din data de 22.08.2026, de la Bistrița, cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 5 (cinci) etape, începând cu data de 02.09.2026, conform art. 35.1.4 litera d) din R.O.F.C.C.O.D. pentru “Greșita aplicare, fără intenție, a regulilor de joc și a celorlalte regulamente, care nu influențează în mod direct rezultatul final al jocului.” . Contabilizarea etapelor de suspendare se efectuează la Liga Națională feminină.
13. Referitor la solicitarea de ratificare a Hotărârii Comisiei Centrale de Observatori și Delegați, transmisă prin Adresa nr. 32 din 31.08.2026, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, sezon competițional 2026-2027, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență sancțiuni, după cum urmează:
• sancționarea observatorului Adrian RUCOI (MS) delegat la jocul din cadrul competiției “Supercupa României”, masculin, dintre echipele S.C.M. Politehnica Timișoara și C.S. Dinamo București, din data de 22.08.2026, de la Bistrița, cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) etape, începând cu data de 02.09.2026, conform art. 35.1.4 litera d) din R.O.F.C.C.O.D. pentru “Greșita aplicare, fără intenție, a regulilor de joc și a celorlalte regulamente, care nu influențează în mod direct rezultatul final al jocului.” Contabilizarea etapelor de suspendare se efectuează la Liga Națională masculină.
14. Referitor la solicitarea de ratificare a Hotărârii Comisiei Centrale de Observatori și Delegați, transmisă prin Adresa nr. 33 din 31.08.2026, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, sezon competițional 2026-2027, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență sancțiuni, după cum urmează:
• sancționarea observatorului Valentin URSU (TL) delegat la jocul din cadrul competiției “Supercupa României”, masculin, dintre echipele C.S. Dinamo București și S.C.M. Politehnica Timișoara, din data de 21.08.2026, de la Bistrița, cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) etape, începând cu data de 02.09.2026, conform art. 35.1.4 litera d) din R.O.F.C.C.O.D. pentru “Greșita aplicare, fără intenție, a regulilor de joc și a celorlalte regulamente, care nu influențează în mod direct rezultatul final al jocului.” Contabilizarea etapelor de suspendare se efectuează la Liga Națională masculină.
15. Referitor la solicitarea clubului C.S.Ș. 6 BUCUREȘTI de înscriere în Campionatul Național, Ediția 2026-2027, Comisia transmite cererea către departamentul competiții și legitimări, din cadrul F.R.H..